Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 21 aprilie 2010

Festivalul Filmului European, la ediţia a XIV-a


Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 28 de ţări europene.

NOUTĂŢI
- un număr record de filme: 53
- prezenţa în premieră la festival a Israelului şi a Serbiei
- ediţia locală de la Tîrgu-Mureş
- colecţia Vintage, care reuneşte opt dintre cele mai bune filme de la ediţiile anterioare ale Festivalului;
- o zi dedicată filmului românesc

Festivalul se va deschide joi, 6 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului Das Weisse Band (Austria, 2009), în regia lui Michael Haneke, film distins cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes şi cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în 2009, alături de numeroase alte distincţii internaţionale.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Radu Jude, laureat al Premiului C.I.C.A.E. la Festivalul de Film de la Berlin (2009) şi al Premiului FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia pentru lungmetrajul Cea mai fericită fată din lume.

La Bucureşti festivalul se desfăşoară în perioada 6-16 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. Festivalul va continua la Braşov (13-16 mai), Iaşi (20-23 mai), Tîrgu-Mureş (21-23 mai) şi Timişoara (27-30 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Parteneri: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Ţăranului Român, cu sprijinul Independenţa Film şi Clorofilm.

O NOAPTE ŞI O ZI DE FILME DE COLECŢIE
Colecţia VINTAGE a ediţiei din acest an reuneşte 8 dintre cele mai apreciate filme care au rulat în ediţiile anterioare ale Festivalului. Filmele vor fi proiectate la Muzeul Ţăranului Român în noaptea de 15 spre 16 mai şi toată ziua de 16 mai. Secţiunea este realizată cu sprijinul Independenţa Film.

BILETE ŞI ABONAMENTE
Bucureşti – Cinema Studio şi NCRR (Muzeul Ţăranului Român):
Prețul unui bilet: 10 RON
Preţul unui abonament (6 intrări): 40 RON

ABONAMENTELE vor fi puse în vânzare pe 1 mai 2010 la casieriile cinema Studio și NCRR (Muzeul Ţăranului Român). Un abonament permite 6 intrări (în limita locurilor disponibile) la oricare dintre cele două săli. Înaintea fiecărei proiecţii, deţinătorii abonamentelor sunt invitaţi să obţină tichetele de loc de la casierie.

GALA DE DESCHIDERE (6 mai): accesul se face pe bază de invitație.

La proiecţiile din Braşov, Tîrgu-Mureş, Iaşi şi Timişoara – accesul publicului este gratuit.

Mai multe informaţii, pe pagina oficială a festivalului
http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro/